Ghidul accesoriilor florale pentru păr: Coroniță, pieptene sau agrafe din flori criogenate?
Miresele și domnișoarele de onoare ne întreabă adesea ce accesoriu se potrivește cel mai bine cu coafura aleasă (bucle lejere, coc boho, coadă împletită). Hai să comparăm împreună opțiunile!
Când pregătești ținuta pentru un eveniment special - fie ca e pentru nuntă, cununia civilă, botez sau o ședință foto, trebuie să ții cont ce accesoriu ar fi cel mai potrivit. Coafura și accesoriile de păr au puterea de a întregi și a transforma ținuta ta iar în ultimii ani, accesoriile florale pentru păr au devenit din ce în ce mai populare.
De ce florile uscate și criogenate sunt opțiunea ideală?
Florile uscate și criogenate păstrează delicatețea și frumusețea florilor proaspete, doar că au un mare avantaj: nu se ofilesc, rezistă fără probleme pe căldură, sunt ușor de îngrijit și rămân ca amintire.
Cu ajutorul lor scapi de emoții în ziua nunții - poți proba în avans accesoriile, inclusiv la ședința de test pentru coafură. Așa vei știi exact cum arată rezultatul final.
Spre deosebire de florile naturale proaspete, care se pot ofili rapid la temperaturi ridicate sau dacă nu sunt corect hidratate, florile nemuritoare își păstrează forma, culorile vii și delicatețea de dimineața devreme până târziu în noapte.
Coronița din flori criogenate – Eleganță și romantism
Când este alegerea perfectă: Pentru mirese romantice, la o cununie civilă, în ședințe foto de maternitate, pentru domnișoare de onoare sau copii la botez.
Idei de coafuri compatibile: Păr coafat în bucle lejere, împletituri relaxate, cocuri boho.
Avantaje: Impact vizual maxim, coronița poate fi personalizată pentru a se potrivi perfect cu outfit-ul tău și tematica evenimentului, încadrează superb chipul în fotografii.
Sfatul floristului La Fleur Bohème: E important să ținem cont de stilul evenimentului când alegem coronița. Recomandăm coronițe mai subțiri, delicate pentru evenimentele elegante. Coronițele groase, colorate se potrivesc cel mai bine evenimentelor relaxate, boho.
Alege o coroniță florală pentru mica ta prințesă în ziua botezului
Coronita de par din flori uscate si criogenate - hortensie alba 
Coronita florala din flori uscate si criogenate roz si rosii 
Coronita de par din flori uscate si criogenate din hortensie bleu 
Coronita din flori uscate si criogenate - hortensie multicolor 
Coronita de par din flori uscate si criogenate - diafana 
Coronita de par din flori uscate si criogenate - purple euforia 
Coronita de par din flori uscate si criogenate - hortensie alba si bleu Coronita de par din flori uscate si criogenate - hortensie roz pal si rosu
Pieptenele floral – Versatilitate și rafinament
Când este alegerea perfectă: Pentru mirese care doresc un accent floral delicat fără a acoperi întreaga
coafură, sau pentru a fi purtat alături de voal. Pieptenele floral este un accesoriu elegant și ușor de purtat.
Idei de coafuri compatibile: Cocuri joase, cocuri texturate, păr prins pe o parte.
Avantaje: Se fixează bine în păr și permite prinderea și desprinderea ușoară a voalului sub pieptene.
Pieptenele floral este un accesoriu potrivit pentru mireasă, nașă și domnișoarele de onoare.
Sfatul floristului La Fleur Bohème: Alege să coordonezi nuanțele florilor din pieptene cu buchetul de mireasă. Astfel accesoriul va face parte din povestea nunții tale.
Agrafele și acele de păr florale - libertate de stilizare
Când este alegerea perfectă: Atunci când îți dorești libertatea de a-ți personaliza coafura
Idei de coafuri compatibile: Agrafele și acele florale sunt potrivite pentru o gamă largă de cocuri și cozi împletite dar și pentru păr semi-desfăcut.
Sfatul floristului La Fleur Bohème: Un set de agrafe poate fi împărțit cu domnișoarele de onoare pentru a crea un fir vizual comun între voi în ziua nunții.
Ele pot fi asortate cu alte elemente florale, cum ar fi corsajele sau cocardele.
Cum îngrijești accesoriul floral înainte și după eveniment
Depozitare: Păstrează accesoriul în cutia sa originală, ferit de umezeală și de razele directe ale soarelui până în ziua evenimentului.
Manevrare: Atunci când stilistul fixează coronița sau pieptenele în păr, manevrați accesoriul de bază (sârmă/pieptene metalic), evitând apăsarea directă pe petalele delicate ale florilor.
Cum creăm accesoriul tău personalizat, pas cu pas?
1. Spune-ne ce îți dorești: Ne povestești ce tip de accesoriu cauți (coroniță, pieptene sau agrafe) și ce culori, stări sau flori preferate ai în minte.
2. Ne conectăm la stilul tău: Ne arăți o poză cu rochia ta, coafura dorită sau tematica evenimentului, astfel încât accesoriul să se integreze perfect în întregul tău look.
3. Îți propunem concepte de design: Îți prezentăm câteva direcții potrivite și te ghidăm cu sfaturi florale pentru a alege varianta ideală.
4. Creăm mostra & îți trimitem un preview: Pregătim o primă versiune a accesoriului și îți trimitem poze/video de aproape pentru a vedea textura și combinația de culori.
5. Ajustăm pe gustul tău: Integrăm feedback-ul tău (dacă dorești mai puține sau mai multe flori, o nuanță diferită etc.) și definitivăm piesa.
6. Confirmare finală & expediere: Îți trimitem imaginile cu piesa finalizată, iar după aprobarea ta, ambalăm cu grijă accesoriul tău nemuritor și îl trimitem spre tine!
Descoperă colecția noastre de accesorii unice!
Fiecare piesă creată în atelierul La Fleur Bohème este lucrată manual cu grijă, pasiune și atenție la detalii. Fie că visezi la o coroniță delicată cu hortensie criogenată și lagurus sau la un pieptene rafinat în nuanțe ivory și pastel, suntem aici să dăm viață ideilor tale.
Explorează întreaga colecție de Coronițe și Accesorii de Păr pe site-ul nostru sau contactează-ne pentru realizarea unui model 100% personalizat în culorile nunții tale!







Comentarii